Terapia adecvată cu hormon de creştere are rar efecte secundare. Supradozarea determină însă retenţia hidrică în ţesuturi ducând la dureri articulare. Acest efect secundar, mai frecvent întâlnit, este însă reversibil în urma scăderii dozei.
Alina N.,din Iaşi: „Aş dori să ştiu ce înseamnă să crească normal un copil? Practic cât ar trebui să crească un copil într-un an? Când se recomandă tratamente cu hormoni de creştere pentru copii? Cât timp trebui urmate acestea? Au efecte secundare grave? Cât timp ar treui să dureze tratamentul? Sper să mă ajutaţi cu un răspuns pentru nepoţica mea de 8 ani. Medicul de familie a spus că e posibil să aibă tulburări de creştere şi i s-ar putea recomanda un tratament cu hormoni de creştere. Iar noi ne temem de posibilele efecte secundare. Care ar ptea fi cauza acestei tulburări de creştere?”.
Dr. Dumitru D. Brănişteanu, medic primar endocrinolog, Spitalul Universitar „Sf. Spiridon“, doctor în ştiinţe medicale, Universitatea Catolică Leuven: „Ritmul creşterii produsului de concepţie în perioada intrauterină este foarte alert, mai rapid decât după ce copilul s-a născut. Copiii la naştere au o greutate în jur de 3 kg şi o talie medie puţin peste 50 cm dacă sunt născuţi la termen. Dacă sunt născuţi înainte de termen, dimensiunile lor corespund vârstei lor gestaţionale din momentul naşterii (adică 7 luni, 8 luni, etc.) Dacă un copil născut la termen are o greutate mai mică de 2.500 grame (2,5 kg) atunci el este prea mic, fenomen cunoscut sub numele de retard de creştere intrauterină. Dintre aceşti copii, cam jumătate recuperează retardul statural în primii trei ani de viaţă, restul rămânând prea mici. În primii doi ani de viaţă, copiii cresc cu un ritm alert, după care viteza de creştere este aproximativ constantă până în momentul instalării pubertăţii. Astfel, atât băieţii cât şi fetele cresc în perioada copilăriei până la pubertate cu o viteză medie de 5-7 cm pe an. Odată pubertatea instalată, sub acţiunea hormonilor sexoizi (testosteron la băieţi sau estradiol la fetiţe) se produce o accelerare a vitezei de creştere, ajungându-se la circa 10 cm pe an. Sub acţiunea aceloraşi hormoni se produce în acelaşi timp închiderea (osificarea) cartilagiilor de creştere ale oaselor lungi, la nivelul cărora are loc alungirea acestora, astfel încât după 2-4 ani are loc încetarea creşterii cu atingerea taliei finale. Talia finală este mai mare în medie la băieţi decât la fete, deoarece aceştia îşi declanşează pubertatea mai târziu şi au timp să crească mai mult, iar puseul de creştere sub acţiunea testosteronului este mai important decât cel cauzat de estradiol. Talia finală a copiilor e apropiată de talia medie a părinţilor, de aceea părinţii mai înalţi au o şansă mai mare de a avea copii mai înalţi. Talia finală e dependenta şi de fondul genetic, diversele rase fiind caracterizate de talii diferite. Tribul Tutsi e caracterizat, de pildă, de o talie medie a bărbaţilor de peste 180 cm, în timp ce tribul pigmeilor e caracterizat de o talie medie de 140 cm.
Când poate fi suspectată o tulburare de creştere cauzată de o boală
La o anumită vârstă, cei mai mulţi copii au o talie apropiată de talia medie pentru vârsta respectivă. Cu cât talia este mai mică, numărul copiilor apropiaţi de talia respectivă sunt mai rari, astfel încât copiii foarte mici sunt foarte rari. Înălţimea copiilor de diferite vârste poate fi evaluată utilizând curbele de creştere pentru copiii de aceeaşi rasă şi sex. Un copil de talie prea mică pentru vârsta sa poate fi suspectat că are o tulburare de creştere cauzată de o boală, mai ales dacă părinţii sau fraţii şi surorile sale au o talie normală. Un copil poate totodată să nu fie foarte mic, dar să fi crescut prea puţin în ultima vreme, cu o viteză mult mai mică de 5 cm pe an. Încetinirea creşterii poate fi un prim semn al unei boli a copilului care s-a instalat recent şi care i-a afectat ritmul creşterii, de aceea copiii trebuiesc măsuraţi frecvent în perioada de creştere. În fine, copii cu talie mică la naştere pot fi suspectaţi precoce a avea o afecţiune care să-i fi determinat un retard de creştere intrauterină.
Excesul sau deficitul unor hormoni pot impieta procesul de creştere
Retardul de creştere intrauterin poate apărea din cauze genetice, fetale, sau din cauze materne, legate de nutriţia mamei, de malformaţii uterine sau ale placentei. În perioada postnatală, tulburările de creştere pot fi cauzate de diverse afecţiuni generale care să impieteze starea de nutriţie şi de sănătate a copilului (boli cardiovasculare, renale, hepatice, digestive, hematologice). Alteori, afecţiuni genetice precum acondroplazia sau sindromul Turner asociază multiple trăsături printre care şi talia mică, acei copii avînd în general un aspect dizmorf, cu picioare scurte. Nu în ultimul rând, excesul sau deficitul unor hormoni pot impieta procesul de creştere (deficitul de hormon de creştere, dar şi de hormoni tiroidieni, precum şi excesul de glucocorticoizi sau de hormoni sexoizi). Lipsa unei nutriţii adecvate, ca şi a afecţiunii unei vieţi de familie pot întârzia mult procesul de creştere. Evident, părinţii de talie mică vor avea copii ce li se vor asemăna. O situaţie relativ frecvent întâlnită e reprezentată de copiii cu pubertate întârziată constituţional. Ei vor avea la un moment dat o talie mai mică decât a copiilor de vârsta lor care şi-au declanşat deja pubertatea. Declanşarea tardivă a puberatii lor va determina un puseu de creştere care îi va readuce în canalul normal de creştere, ajungându-i din urmă pe ceilalţi copii. Pubertatea întârziată constituţional e de obicei moştenită, unul din părinţi experimentând o evoluţie comparabilă, iar talia finală atinsă de copil va fi normală şi corespunzătoare taliei părinţilor săi.
Teste specifice pentru a diagnostica copii care au un deficit de hormon de creştere total sau parţial
Hormonul de creştere, secretat de celule specializate localizate în glanda hipofiză, este principalul hormon implicat în procesul de creştere din perioada postnatală. În ultima perioadă s-a reuşit sinteza hormonului de creştere uman recombinant prin tehnologii de biologie moleculară. Printre copiii cu tulburări de creştere există şi copii care au un deficit de hormon de creştere total sau parţial. Aceşti copii pot fi diagnosticaţi prin teste hormonale specifice. Ei sunt armonios dezvoltaţi, chiar dacă mici, iar dacă deficitul de hormon de creştere este izolat, neasociat altor deficite (ca de exemplu deficit de hormoni tiroidieni), atunci intelectul copiilor este normal. Terapia cu hormon de creştere recombinant este eficientă, accelerând viteza de creştere a copiilor dovediţi a avea un deficit de hormon de creştere, astfel încât aceştia vor creşte cu un ritm de 10-15 cm pe an, recuperând din handicapul statural. Hormonul de creştere este administrat zilnic, intradermic, cu un ac atraumatic, asemănător terapiei cu insulină. Terapia cu hormon de creştere nu e rezervată doar copiilor cu deficit de hormon de creştere (cunoscuţi şi sub numele de nanici hipofizari), ci şi altor copii suferind de tulburări de creştere fără un deficit de hormon de creştere - sindroame genetice precum sindromul Turner, sindromul Noonan, sau copiilor cu retard de creştere intrauterin care nu au recuperat handicapul statural în primii 3 ani după naştere. Terapia cu hormon de creştere îmbunătăţeşte calitatea vieţii copiilor cu insuficientă renală şi, prin optimizarea compoziţiei corporale a copiilor cu sindrom Prader Willi, cu talie mică şi obezitate predispozantă la diabet zaharat, scade insulinorezistenţa şi riscul de diabet.
Efecte secundare
Terapia adecvată cu hormon de creştere are rar efecte secundare. Supradozarea determină însă retenţia hidrică în ţesuturi, determinând dureri articulare (efect secundar mai frecvent întâlnit şi reversibil în urma scăderii dozei). Terapia cu hormon de creştere trebuie continuată până în momentul încetării creşterii şi/sau închiderii cartilagiilor de creştere. Dacă deficitul de hormon de creştere este sever, se poate continua terapia şi în viaţa adultă, când creşterea a încetat, dar cu o doză mai mică, în vederea optimizării compoziţiei corporale, cu scăderea masei grase şi creşterea masei musculare, cât şi creşterea calităţii vieţii“.
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu